Stia Cimpoi ce-i pregateau unii „stimati colegi”…

Activitatea Uniunii Scriitorilor din Moldova în perioada
2006-2010 – timpul crizei, timpul spiritului
Mihai CIMPOI,
preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova

Stimaţi colegi, dragi invitaţi,
Un răstimp de 4 ani este o perioadă extrem de scurtă şi irelevantă dacă o raportăm la Marele Timp sau la blagiana Marea Trecere.
Şi totuşi, ea intră în istoria noastră cu o relevanţă aparte sub semnul unei continuităţi istorice care ne aduce dovada peremptorie că am rezistat prin cultură, prin faptul că ne-am protejat valorile „vechi” şi am creat altele „noi”, oricât de modeste ar părea, în ciuda tuturor circumstanţelor vitrege, limitelor, obstacolelor, facticităţilor (vorbind în termeni heideggerieni).
Am avut de înfruntat chiar o atitudine de ignorare totală şi de distrugere sistematică a culturii naţionale, o încercare de anihilare a instituţiei noastre prin crearea unei Uniuni de alternativă a scriitorilor – încercare din fericire total eşuată –, de impunere a dirijismului ideologic de tip jdanovist, de reactualizare a noţiunilor staliniste de „moldovenism” şi „limbă moldovenească”.
Servilismul unor colegi de ai noştri, puţini, a fost răsplătit cu premii de stat în valoare de milioane, cu ediţii de lux, onorarii exorbitante.
Drept model ne-au slujit, însă, stoicismul şi – credem că nu exagerăm – eroismul înaintaşilor noştri, care au luptat pentru adevărul istoriei şi pentru limba română, unii dintre ei fiind exterminaţi, deportaţi, condamnaţi la mulţi ani de detenţie, marginalizaţi. Un memoriu special al nostru, expediat Comisiei pentru studierea crimelor comuniste, fixează actele de rezistenţă, abnegaţie şi spirit de sacrificiu al acestor temerari cavaleri ai adevărului.
Ei au impus statutul de scriitor, asociat aceluia de om al cetăţii. Hasdeu, Mateevici, Stere şi chiar sub ochii noştri Vieru l-au consfinţit prin personalităţile lor dinamice, care au conjugat Arta Cuvântului cu Arta Adevărului.
Suntem marcaţi existenţial, căci trăim în cea mai săracă ţară din Europa, confruntându-ne cu sărăcia materială a oamenilor noştri, care au apucat calea pribegiei – fapt care a generat şi celebrul banc cu cele trei ţări de care trebuie să se teamă preşedintele Obama: Rusia, pentru că dispune de mare spaţiu şi de forţă nucleară, China, pentru că cunoaşte o creştere economică fără precedent, şi Republica Moldova.
Întrebând unde se află, i s-a arătat cu greu un punct greu desluşibil pe harta lumii, Obama a dat nedumerit din umeri: „Păi asta-i republică?” „Nu, i s-a răspuns. Ăsta-i doar sediul, dar republica e în toată lumea!”. Bancurile despre basarabeni se constituie într-un serial, precum cele cu Ceapaiev, ciukci şi Bulă de pe vremuri.
Am avut de înfruntat cenzura economică, mai nou şi criza economică, concurenţa pe care o fac cărţii televiziunea, internetul, mijloacele digitale. S-a făcut simţită lipsa unei legi de protecţie socială a culturii şi oamenilor de cultură.
Este binecunoscută situaţia justiţiei în republică. Am fost şi noi antrenaţi în interminabile procese judiciare pentru fapte pe care nu le-am comis, pentru contracte pe care nu le-am semnat, pentru imaginare infracţiuni, care ne-au blocat, printre altele, şi rezolvarea problemei Casei de creaţie de la Peresecina.
Situaţia din justiţie ne aduce aminte de întâmplare cu regele Federic al II-lea care, neputând să-l convingă pe un morar să-şi vândă moara, a zis că i-o va lua cu forţa. Atunci morarul i-a răspuns cu seninătate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”.
Aşteptăm ceasul bun când, parafrazându-l pe cronicar, am putea spune: „Nasc şi la Moldova judecători”.
Criza globală şi locală – cea constituţională şi nu numai – ne face să ne aducem aminte de cele două semnificaţii etimologice ale cuvântului „criză”, care în latineşte înseamnă „discernere, decizie, fază decisivă a unei boli”, iar în greceşte „a distinge, a judeca”.
Noi, cei afectaţi de ultima fază a bolii, ar trebui să ştim – anume – „a distinge, a judeca”, facultate pe care nu am putut-o demonstra în cazul referendumului din 5 septembrie 2010. Semănăm, astfel, cu îndărătnicii de la periferie nietzcheeni care, blocaţi în conştiinţa identităţii, nu vor să se mişte pe cerc. Ne-am închis într-un cerc vicios al crizei, ceea ce trebuie să ne determine să cerem Alianţei pentru Integrare Europeană să fie o… Alianţă.
Apropo de felul nostru de a ne bloca în conştiinţa identităţii de periferie, de margine.
Cunoaştem o perioadă a postliminiumului basarabean, postliminium în dreptul roman însemnând redobândirea retroactivă a drepturilor cetăţeneşti de către o persoană înstrăinată (prin captivitate, exil etc.) la înapoierea în patrie.
Redobândirea identităţii culturale de către românii basarabeni presupune un proces integraţionist mai complex: general românesc şi general european. Suntem beneficiarii unor şanse deosebite de a ne edita, de a fi prezentaţi în reviste, de a participa la numeroase manifestări culturale organizate în Ţară, de a avea o Filială Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România, de a ne sincroniza cu procesul literar românesc în ciuda relativizantei taxări drept „defazaţi”, sau chiar „sămănătorişti”, „paşunişti”, „eminescieni”, „naţionalişti”.
Globalizarea este iminentă, deşi e greu aplicabilă lucrării spiritului. Culturile se ţin pe individualităţi, pe personalităţi („bunul suprem”, spunea Goethe), nu pe colectivităţi şi pe impersonalitate abstractă.
Trăim, oricum, într-o eră a sistemelor, modelelor (şi Noica ne propune chiar un confortabil model cultural european bazat pe „Unul Multiplu”), standardelor, canoanelor. (Americanul Harold Bloom le-a şi pus într-o schemă teoretică multdiscutată.)
De aceea am pus accentul, în activitatea Uniunii, pe proiecte, programe – interculturale, transfrontaliere, cultural-locale, regionale, precum ar fi „Spre cultură şi civilizaţie prin lectură” (împreună cu Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” şi Asociaţia „Pro Noi”), programul „Debut” (împreună cu Editura Prut Internaţional), programele editoriale realizate cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, o realizare interesantă fiind volumul ce include poeţi din Chişinău, Târgovişte şi Sankt Petersburg, Festivalul „Grigore Vieru” sub egida Primăriilor municipiilor Chişinău, Iaşi, a editurii Princeps Edit, Uniunii Scriitorilor şi Ministerului Culturii, Festivalul epigramei româneşti „Donici cuib de înţelepciune”, la care îşi dă concursul şi Uniunea Epigramiştilor din România (cu contribuţia deosebită a poeţilor George Corbu, preşedintele acestei Uniuni, şi a lui Mihai Sălcuţan; reuniunile Cenaclului „Grai Matern” organizate de Renata Verejanu si ale Revistei „Micul Print” editata de Daniel Verejanu, şi ale revistei „Clipa Siderală”.
Cele două Departamente: „Proiecte şi Programe”, condus de Valeriu Matei, şi „Căile Cărţii”, condus de Iulian Filip, şi-au dovedit efecienţa.
Suntem coorganizatorii tradiţionali ai „Eminescianei”, „Zilei Limbii Române”, „Zilei Poeziei”, Festivalului „Nichita Stănescu” (pe axa Ploieşti-Chişinău), ai Conferinţei tinerilor literaţi, ai Simpozioanelor ştiinţifice consacrate clasicilor şi autorilor contemporani, ai manifestărilor Francofoniei.
De imperativul multiculturalităţii ne-am ghidat şi în pregătirea unui număr special al revistei „Viaţa Basarabiei”, consacrat unui secol de literatură americană, cu o expoziţie aferentă de carte la Chişinău şi Bălţi.
Întreţinem anumite relaţii cu uniunile de acelaşi profil şi instituţii de cultură din SUA, Italia, Franţa, Rusia, China, Suedia, Cehia, Slovacia, Serbia, Azerbaijan, Lituania, Letonia, Turcia şi alte ţări.
La capitolul nerealizări am menţiona problema gestionării celor două imobile – Casa Scriitorilor şi Casa de Creaţie, pentru care am reuşit să obţinem cu greu, în lipsa unor acte, titlul de proprietate. În ce priveşte anumite lucrări de reparaţie am avut susţinerea generoasă a fostului primar Serafim Urecheanu. Casa de Creaţie, cu care am avut grave probleme din lipsa de finanţe necesare şi neglijenţa celor care au luat-o în locaţiune, am găsit în sfârşit, o soluţie de redresare.
Ţin să mulţumesc, în final, Consiliului USM şi Comisiei de Cenzori, care au avut o activitate constructivă şi ritmică, în ciuda unor fireşti diversităţi de păreri.
Pentru problemele-cheie am avut totdeauna unanimitate.
Activitatea de viitor a Uniunii Scriitorilor se cere imperativ axată pe ceea ce am putea denumi cultura ieşirii din criză, sau a supravieţuirii: control riguros al mijloacelor financiare disponibile, atragerea de sponsorizări, elaborarea de proiecte şi programe în spiritul cooperării europene, participarea la elaborarea unor legi care să susţină Uniunile de Creaţie, adunată acum şi într-o Asociaţie Naţională, valorificarea managerială exemplară a imobilelor deţinute, asigurarea unei bune asistenţe medicale pentru membrii Uniunii şi familiile lor, angajarea mai dinamică în dialog cu cititorii, revenirea la ajutoarele organizate de guvern, reluarea dialogului cu preşedintele republicii şi primul-ministru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s